Ambulatoriu

Recuperarea medicală


Recuperarea medicală


Specialitatea de recuperare sau reabilitare medicala sau recuperare, medicina fizica si balneologie  a fost definită în mod specific ca fiind “un proces de schimbare activă prin care o persoană cu dizabilităţi dobândeşte cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru o funcţionare optimă din punct de vedere fizic, psihologic şi social”.

Potenţialul de reabilitare al unei persoane  ( capacitatea de a beneficia de reabilitare) nu poate fi formulat fără a cunoaşte istoricul afecţiunii pacientului. Unii îşi revin spontan, astfel încât o intervenţie timpurie poate da impresia că tratamentul a fost eficace.  Pe de altă parte, pentru cei mai mulţi, lipsa reabilitării le va reduce gradul de independenţă şi calitatea vieţii, intervenţia precoce tinde să fie asociată cu un rezultat final îmbunătăţit, fie că reabilitarea totală apare sau nu; chiar şi intervenţia mai târzie poate conferi beneficii utile.

Patologia careia se adreseaza acesta specialitate cuprinde:

  • Patologia disco-vertebrală a coloanei vertebrale lombo-sacrate, cervicale şi dorsale
  • Afecţiuni neurologice – pareze de nervi cranieni, sechelele după accidente vasculare cerebrale, sechelele după traumatisme si tumori craniene, sechelele după leziuni medulare -tetrapareze şi parapareze, mielopatii, afectiuni ale unitaţii motorii (miopatii, distrofii musculare, polio, SLA, atrofia musculară spinal, Boala Parkinson, Scleroză multiplă )
  • Patologie ortopedica si postraumatica (Sechelele după fracturi ale membrelor, sechelele după traumatisme articulare şi intervenţii chirurgicale articulare, osteonecrozele aseptic, sechele după protezare articulară, algoneurodistrofie, amputaţii, scolioze şi alte tulburări de statică ale coloanei şi membrelor inferioare, sechelele după fracturi vertebrale, sechelele după traumatisme de ţesuturi moi
  • Sechelele după arsuri şi intervenţii de chirurgie plastică
  • Traumatismele sportive
  • Patologie reumtaica (Spondilita ankilozantă, artrita psoriazică, sindromul Reiter, artrita reactivă, enterocolopatii, Poliartrita reumatoidă, LES, sclerodermie, Polimiozite, afecţiunile degenerative ale articulaţiilor membrelor, periartrite scapula-humerale, fibromialgie, sindromul dureros miofascial, osteoporoză

Scopul principal al reabilitării constă în a permite persoanelor cu dizabilităţi să ducă viaţa pe care şi-o doresc, cu toate restricţiile inevitabile impuse asupra activităţilor lor de deteriorările ce rezultă din boală sau leziune.

Acest lucru se realizează cel mai bine printr-o combinaţie de măsuri pentru a:

  • depăşi sau ameliora aceste deteriorări,
  • elimina sau reduce barierele în calea participării în mediul ales de persoană şi susţine reintegrarea lor în societate.

Un plan de reabilitare trebuie să ţină cont de dorinţele şi resursele individului, de prognosticul afecţiunii generatoare de dizabilitate, de natura deteriorărilor fizice şi cognitive şi de capacitatea acestuia de a dobândi noi cunoştinţe şi abilităţi care i-ar permite să-şi îmbunătăţească gradul de activitate şi participare

Recuperare (Reabilitare), Medicina Fizica si Balneologie este eficientă în cinci moduri.

  • tratarea afecţiunii de bază;
  • reducerea deteriorării şi/sau dizabilităţii;
  • prevenirea şi tratarea complicaţiilor;
  • ameliorarea funcţionării şi activităţii;
  • permite participarea.

Specialiştii de recuperare medicala elaborează un plan de intervenţii bazat pe diagnostic şi limitarea funcţională a pacientului.

Intervenţiile includ:

  • Intervenţii medicale
    • Medicaţia ce are ca scop refacerea sau ameliorarea structurii corpului şi/sau funcţiei, ex. terapia durerii, terapia inflamaţiei, reglarea tonusului muscular, ameliorarea percepţiei, ameliorarea performanţei fizice, tratamentul depresiei.
    • Proceduri practice, inclusiv injecţii şi alte tehnici de administrare a medicamentelor;
    • Evaluarea şi revizuirea intervenţiilor;
  • Agenţi fizici (Tratamente fizicale)
    • Electrostimulare; electrostimulare funcţională
    • Electroterapie;
    • Altele inclusiv ultrasunete, aplicaţii termo- şi crioterapie, fototerapie (ex. terapie Laser), hidroterapie şi balneoterapie, diatermie, masoterapie şi limfterapia (drenaj limfatic manual),
    • Unde de şoc extracorporeale
    • Utilizarea de factori naturali terapeutic (balneoterapie)
  • Alte intervenţii
    • Tehnici de terapie manuală pentru articulaţii cu limitare reversibilă de mobilitate şi pentru disfuncţii ale ţesutului moale;
    • Kinetoterapie şi exerciţii terapeutice
    • Terapia ocupaţională pentru: a) analiza activităţilor, vieţii cotidiene şi de ocupaţie, sprijinirea structurilor deteriorate ale organismului (ex. atele), b) a învăţa pacientul cu anumite deprinderi prin care să depăşească barierele în activitatea cotidiană, c) ameliorarea deteriorării funcţiei şi a percepţieii şi d) întărea motivaţiei
    • Terapia limbajului şi vorbirii în cadrul unor programe complexe de reabilitare specializate;
    • Biofeedback
    • Managementul disfagiei;
    • Intervenţii neuropsihologice;
    • Evaluarea şi intervenţii psihologice, inclusiv consiliere;
    • Terapiea nutriţională;
    • Echipamente pentru dizabilitate, tehnologie de asistare, proteze, orteze, supot tehnic;
    • Educarea pacientului;
    • Nursing de reabilitare

Birou Informații Specialități Medicale:

Birou Informații Laborator:

Birou Informații Imagistica:

Birou Informații Specialitati Chirurgicale:

© 2024. Toate drepturile rezervate. Developed by INFO SMART PC