Chirurgie bariatrică

În România

1 din 5 decese

are legătură

cu obezitatea

Indicele de masă corporală (IMC sau BMI, din engleză Body Mass Index) este o măsură oficială, recunoscută științific, pentru calcularea greutății ideale pentru un stil de viață sănătos. IMC este o metodă simplă și ușor de utilizat pentru identificarea riscului de obezitate. Definiția OMS a obezității se bazează pe indicele de masă corporală (IMC), cunoscut și sub numele de indicele Quetelet.



De asemenea, folosim următoarele clasificări:

Obezitate severă – IMC mai mare de 40

Obezitate morbidă – IMC 40-50

Excesul de greutate – IMC peste 50

Procentul de grăsime corporală (Deurenberg) este, de asemenea, utilizat pentru a evalua obezitatea.

Obezitatea este o afecțiune complexă și dificilă, cu potențialul de a afecta negativ atât sănătatea fizică, cât și cea mentală a unei persoane. La Nova Vita, înțelegem că fiecare pacient este unic și are nevoi specifice, motiv pentru care abordăm fiecare caz cu profesionalism și empatie.

Gastric sleeve – tratamentul chirurgical al obezităţii

Gastric sleeve sau gastrectomia longitudinală laparoscopică reprezintă intervenţia chirurgicală cel mai frecvent efectuată la nivel mondial pentru obezitate şi pentru sindromul metabolic asociat. Este o operaţie de micşorare a stomacului, fiind o intervenţie cu caracter restrictiv, desfăşurată pe cale mini-invazivă (cicatrici minime).

Indicaţii

            Principala indicaţie pentru această operaţie o reprezintă Obezitatea morbidă, o afecţiune ce se caracterizează printr-un IMC >= 40 (indice de masă corporală). Atunci când există boli secundare asociate, cum ar fi afecţiunile cardiovasculare, diabetul zaharat, apnea de somn, atropatiile, gastrectomia longitudinală laparoscopică poate fi efectuată şi la un IMC >=  35.

            Indicaţia de intervenţie o stabileşte chirurgul în urma unui consult efectuat în prealabil şi după efectuarea de către pacient a unui set de analize şi investigaţii suplimentare stabilite de comun acord cu medicul specialist chirurg.

În ce constă operaţia ?

            Operaţia constă în înlăturarea pe cale laparoscopică a până la aproximativ 80% din stomac, practic reducându-se capacitatea de stocare a acestuia la maxim 100 ml. Stomacul nou creat va avea un aspect tubular (sleeve = mânecă, în engleză). Intervenţia chirurgicală durează în medie o oră, în timp ce spitalizarea este de regulă de patru zile, din care o zi acordată pregătirii preoperatorii şi două zile evoluţiei postoperatorii. Graţie tehnicii laparoscopice, integrarea pacienţilor în viaţa cotidiană se face relativ rapid, în aproximativ două săptămâni pacientul putându-şi relua activităţile anterioare operaţiei. Controalele după gastric sleeve vor fi efectuate la 10 zile postoperator, o lună, 3, 6 şi 12 luni, apoi de câte ori este nevoie.

Mecanisme de acţiune

            Gastric sleeve este o intervenţie chirurgicală restrictivă în care se păstrează traseul fiziologic al alimentelor, fiind afectată doar capacitatea de depozitare a stomacului, din acest punct de vedere nu întâlnim pierderi hidro-electrolitice ca în cazul altor intervenţii de tip bariatric. Astfel, în urma acestei operaţii pacientul nu mai poate consuma cantităţi mari de alimente, ci doar porţii mici (de copii), însă un alt avantaj îl reprezintă faptul că poate consuma aproape orice aliment doreşte. Acest principiu restrictiv reprezintă primul mecanism de acţiune al  operaţiei.

            Al doilea mecanism este unul hormonal, şi implică grelina aşa numitul ,,hormon al foamei, secretat în mare parte în porţiunea de stomac ce este îndepărtată. Acest hormon pare a fi responsabil de senzaţia de foame care, postoperator, dispare aproape complet.

            Prin aceste mecanisme pacientul slăbeşte constant până la 90-100% din exces, fără riscuri şi pierderi de minerale, fără eforturi deosebite, dar cu păstrarea unui regim alimentar ce respectă principiile unei alimentaţii sănătoase.

Avantaje

            Gastric sleeve este o operaţie bariatrică sigură pentru pacienţi, cu rezultate foarte bune pe termen scurt şi la distanţă, şi cu complicaţii mai reduse comparativ cu celelalte intervenţii bariatrice.

            Ca urmare a acestei intervenţii, pacientul slăbeşte constant din greutate, în mod sănătos, alimentele urmând traseul normal în tubul digestiv, fără scurt circuite sau ocoliri ale diferitelor segmente digestive.

            Cel mai important aspect este că, postoperator, viaţa pacienţilor se schimbă radical, mergând până la vindecarea unor afecţiuni asociate cum ar fi diabetul zaharat de tip II, afecţiuni cardiace (hipertensiunea arterială), respiratorii (apnea de somn, dispnea), majoritatea pacienţilor scăpând de necesitatea consumului de medicamente.

În cazul în care sunteți interesat să aflați mai multe despre serviciile noastre de chirurgie bariatrică sau doriți să programați o consultație, nu ezitați să ne contactați. Suntem aici pentru a vă susține pas cu pas!

“Nu ești învins decât dacă refuzi lupta.”

Mircea Eliade​

Contactează-ne



    *câmpuri obligatorii

    Birou Informații Specialități Medicale:

    Birou Informații Laborator:

    Birou Informații Imagistica:

    Birou Informații Specialitati Chirurgicale:

    © 2024. Toate drepturile rezervate. Developed by INFO SMART PC